Ce vom face cu produsele noastre, după embargoul impus de ruși?

Embargoul impus de Federația Rusă pentru produsele vegetale din Republica Moldova poartă un caracter politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune.

Am văzut acest anunț. La drept vorbind, nu am avut ocazia să discut cu colegii noștri de la Ministerul Agriculturii pentru a-mi da seama care este evaluarea lor ca fiind cele mai indicate persoane pentru a oferi o interpretare a acestor acuzații. Ceea ce pot spune eu este că, pe de o parte, noi știm că anterior au fost introduse de multe ori restricții împotriva exporturilor noastre pe piața Federației Ruse din motive politice. Anterior, acest lucru s-a făcut cu regularitate, inclusiv la vinuri, fructe, legume.”

Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene

 

 Totodată, oficialul a subliniat că fructele și legumele moldovenești sunt exportate pe piețele Uniunii Europene, care au standarde foarte înalte. 

În același timp, putem spune cu certitudine că Republica Moldova are fructe și legume competitive pe piețele internaționale care sunt exportate pe piața Uniunii Europene, care are niște standarde de protecție foarte înalte. Chiar zilele acestea circula o poză în cu prunele noastre care se vând în rețelele de supermarketuri din Franța. Deci,  Republica Moldova are fructe și legume foarte bune, care se exportă pe piața Uniunii Europene, o piață foarte exigentă și, iată, prin prisma acestui lucru aș vrea să văd care este, evident, interpretarea acestor noi anunțuri venite din Federația Rusă de la organele care au capacitatea să analizeze în ce măsură aceste acuzații sunt adevărate sau nu.”

Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene

 

Diversificarea piețelor de desfacere pentru produsele noastre este acum o prioritate, mai ales acum, în contextul situației din vecinătate.  

În cazul exporturilor de produse agricole, care, în mare parte, erau orientate spre Est, am făcut tot posibilul pentru a găsi noi piețe de desfacere și continuăm acest lucru. Am mărit substantial cotele de export în Uniunea Europeană, încercăm să stabilim noi relații politice și comerciale cu statele din Orientul Mijlociu, care au necesități de produse alimentare, de fructe și legume și iată, încercăm să găsim noi parteneri, noi piețe de desfacere în Orientul Mijlociu, pentru a oferi producătorilor noștri noi posibilități de continua să-și asigure veniturile.

Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene

 

Amintim că Serviciului de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse „Rosselhoznadzor” a anunțat că din 15 august va fi interzis importul produselor vegetale din mai multe regiuni ale Republicii Moldova, din cauza încălcării repetate a cerințelor de carantină. E vorba de raioanele: Anenii Noi, Basarabeasca, Briceni, Cahul, Cantemir, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Hâncești, Ialoveni, Leova, Orhei, Rezina, Râșcani, Sângerei, Soroca, Strășeni, Șoldănești, Ștefan-Vodă, Taraclia, Telenești și Ungheni, precum și de UTA Găgăuzia și municipiile Chișinău și Bălți.

Partea rusă nu a menționat până când va fi aplicată interdicția.