Ce spun oamenii despre compensațiile acordate?

După multiplele avertizări din partea oficialilor precum că, ne așteaptă o iarnă semnificativ de grea, facturile pentru luna noiembrie au început să apară în cutiile poștale ale cetățenilor. Iar sumele indicate în acestea, nu i-au luat prin surprindere. Compensațiile acordate de stat, în funcție de gradul de vulnerabilitate care le-a fost atribuit, au salvat într-o măsură oarecare situația, spun oamenii.

„-Spuneți-mi, vă rog, ați primit deja facturile pentru luna noiembrie?

-Da!

-Cu compensațiile incluse?

-Da!

-Și care este gradul de vulnerabilitate care v-a fost atribuit?

-Ridicat, dacă nu greșesc.”

„E super, în comparație cu factura care ar fi fost fără compensații… ar fi fost mult mai grav.”

„Compensațiile, de fapt sunt o idee foarte bună.”

„-Sunteți mulțumit de compensațiile pe care statul le atribuie?

-Sunt mulțumit de tot, absolut!”

„Decât nimic, e bine și așa. Orice ajutor pentru popor va fi binevenit, reieșind din situația formată la momentul actual.”

Cetățenii care încă nu au primit facturile pentru luna precedentă și nici nu știu gradul de vulnerabilitate care le-a fost atribuit, spun că au fost timpuri și mai grele pe care le-au depășit, iar tot ce-și doresc cel mai mult în ajunul sărbătorilor, este pacea.

„Cu părere de rău, gaz nu am pentru că, casa este pe electricitate și am primit factura de 1200 de lei.”

„Am scris cerere pentru compensații, dar cred că nu au venit compensațiile. Ar fi trebuit să vină deja.”

„N-a fost niciodată așa la bunicii și părinții noștri, ei n-au avut așa compensații, dar munceau de la trei dimineața și până seara, dar nu-mi amintesc să fi mers mama ca să ceara vreodată de la cineva, ceva. La sate astăzi, tot nu prea cer, dar la orașe omul dacă n-are ce face, se uită cine să-i mai dea ceva.”

„Pace să fie acum. Dacă va fi pace, o vom duce… pentru că au fost timpuri după anii 45-46 când oamenii mâncau… și au rezistat, așa că…”

„Încă nu știu, n-am primit mesaj, dar tot ce s-a hotărât este în avantajul oamenilor. Ei se gândesc la lume.”

„Da, sunt mulțumită și le doresc mult succes celor de la guvernare.”

Pe 23 noiembrie, Cabinetul de miniștri a aprobat volumele maxime compensate și prețurile la energie pentru consumatorii casnici, aplicate în perioada noiembrie 2022 – martie 2023.

Astfel, în cazul gazelor naturale, statul va compensa tariful pentru primii 180 metri cubi consumați lunar, iar prețul final achitat de consumator, în funcție de categoria de vulnerabilitate, va fi de:

Compensații pentru gazele naturale: 

  • 12 lei per metru cub pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată;
  • 14 lei per metru cub pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată;
  • 17 lei per metru cub pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică medie;
  • 24 de lei per metru cub pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică scăzută.

Pentru consumatorii de energie termică în regim centralizat, volumul maxim compensat va fi de 1,3 Gcal pe lună pentru un loc de consum, iar prețul final va fi de:

Compensații pentru energia termică:

  • 1450 lei/Gcal pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată;
  • 1700 lei/Gcal pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată;
  • 1950 lei/Gcal pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică medie;
  • 2500 lei/Gcal pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică scăzută.

De asemenea, va fi compensat tariful la energia electrică pentru primii 75 kW/h consumați lunar, prețul final fiind de 3,3 lei per kW/h pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată și 3,7 lei per kW/h pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată.

Guvernul va compensa prețul la energia electrică inclusiv consumatorilor casnici pentru care aceasta reprezintă principala sursă de încălzire în perioada rece, la un volum maxim compensat de 1000 kWh/lună.