Ce fonduri sunt alocate anual pentru agricultură din bugetul statului

De câteva luni, Guvernul Recean este presat de pretenţiile unor asociaţii ale agricutorilor, dar şi de o serie de partide să satisfacă revendicările privind majorarea subvenţiilor, implementarea programului de rambursare a TVA, dar și compensarea costurilor de producere pentru fermierii mici și mijlocii în valoare de cel puțin 3.000 de lei per hectar, la culturile agricole de primă grupă.

Costurile respective sunt foarte mari. Mold-Street.com a analizat câţi bani sunt alocaţi agricultorilor în fiecare an, transmite stiri.md cu referire la mold-street.com.

De exemplu Forța Fermierilor (director – Alexandr Sliusari) a propus alocarea urgentă a 700 milioane lei din bugetul de stat pentru compensații la prima grupă de culturi agricole, destinate exclusiv agricultorilor mici și mijlocii.

Cinci revendicări de bază

Potrivit acestei organizaţii ulterior aceste sume urmează să fie acoperite din fonduri europene, care însă nu este clar când vor veni.

La aceste cereri financiare se adaugă şi altele. Aceștia au cerut premierului Recean să semneze un memorandum cu cinci revendicări printre care interzicerea temporară a importului de cereale din Ucraina, exportul exclusiv al produselor moldovenești prin Portul de la Giurgiulești, alocarea unor compensații de cel puțin 3.000 de lei la hectar, la cultivarea grâului, orzului și rapiței, achitarea datoriilor restante la subvențiile pentru anul 2022 și extinderea listei de beneficiari cărora le vor fi restituite plățile TVA în cont.

Guvernul însă nu prea are bani pentru a putea satisface toate cererile agricultorilor, mai ales că dacă le va satisface integral, se poate pomeni cu altele noi. În plus trebuie efectuate calcule şi de rectificat bugetul de stat în acest sens.

„Ministerului de Finanțe îi trebuie timp pentru a ne arăta cifrele, mai exact să știm câți bani putem oferi către agricultori, sub forma celor cinci modalități pe care noi le-am propus….. Trebuie să ofer cifre exacte către toți agricultorii”, a declarat în cadrul unei emisiuni la TV8, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare Vladimir Bolea.

De notat că deficitul bugetului public în acest an creşte de aproape două ori mai rapid ca în 2022, în timp ce creşterea veniturilor a încetinit semnificativ.

Agricultura primeşte alocaţii de 2,1% din toate cheltuielile bugetare

Datele publice analizate de Mold-Street.com relevă că în ultimii doi ani, alocaţiile pentru agricultură prevăzute în buget au crescut semnificativ.

Astfel dacă în anii 2016-2021 în bugetul de stat erau prevăzute cheltuieli între 1,76 şi 1,86 miliarde lei pentru agricultură, apoi în bugetul pentru 2022 – au fost prevăzute fonduri de 2,38 miliarde lei, adică cu peste jumătate de miliard de lei mai mult ca în 2021.

Pentru anul 2023 volumul alocaţiilor planficate a fi direcţionate pentru nevoile agricultorilor este de 2,52 miliarde lei, din care 1,5 miliarde lei – pentru subvenționarea producătorilor agricoli, 356,5 milioane lei – pentru activități în domeniul siguranței alimentelor, iar 417,6 milioane lei – sunt proiecte finanțate din surse externe, precum Modernizarea mașinilor și echipamentelor agricole, Agricultura Competitivă, Livada Modovei etc.

Potrivit Ministerului Finanţelor acest volum reprezintă circa un procent din PIB şi aproximativ 2,1% din toate cheltuielile bugetului publica naţional.

Diferenţă între sumele planificate şi cele alocate

Datele analizate denotă că între sumele planificate şi cele ce au ajuns efectiv la agricultori este o difrenţă majoră.

De exemplu în 2016 au fost planificate 1,76 miliarde lei, dar au ajuns cu 380 milioane lei mai puţin, în 2018 – în loc de 1,82 miliarde lei au fost cheltuite 1,45 miliarde lei.

În schimb în 2020 alocaţiile reale le-au depăşit pe cele planificate cu circa 35 milioane lei, iar în 2021 – cu aproape 183 milioane lei, depăşind pentru prima dată nivelul de 2 miliarde lei.

Datele reale pentru 2022 nu sunt încă disponibile, dar anul trecut au fost alocate suplimentar resurse financiare entru a compensa creşterea preţului la motorină. La fel ca şi cele reale pentru 2023 vor fi cunoscute abia la anul.

Mai adăugăm că agricultorii beneficiază şi de mai multe facilităţi fiscale, ale căror costuri sunt estimate la sute şi chiar miliarde de lei.