Câte tone se strâng la hectar în Nordul țării

Mai mult grâu în acest an. Fermierii din nordul Republicii Moldova strâng aproape șapte tone de cereale la hectar.

Ploile generoase și condițiile climaterice favorabile au sporit calitatea roadei, transmite  nordnews.md.

Spicul de grâu este galben ca aurul, iar mașinăriile moderne reduc considerabil pierderile în timpul recoltării.

Andrei Postolachi a recoltat în acest an peste 110 hectare de grâu. Agricultorul spune că este un an roditor, iar recolta din acest sezon a depășit așteptările.

„Grâul este pregătit de recoltare deja  de două săptămâni. Agricultorii care au avut rapiță, au recoltat inițial rapița. Acum, majoritatea agricultorilor au trecut la recoltarea grâului”, a declarat agricultorul, Andrei Postolachi.

Potrivit agricultorului, în acest an, recolta de grâu este de două ori mai mare în comparație cu anul trecut.

PUBLICITATE

„Am avut ploi suficiente, în multe regiuni au fost spălate terenurile, iar grâul s-a pătulit. Avem o roadă mult mai bună, dacă anul trecut recoltam în jur de două – trei tone, în acest an am ajuns și la șapte tone jumătate”

Pentru a se isprăvi mai repede și mai ușor cu recoltarea, agricultorul a ales o combină performată, care îndeplinește chiar și cea mai migăloasă sarcină.

„O combină foarte performantă, mecanizatorul doar urmărește, programează combina, ce ține de convaca față, concava spate, pune totul în regim automat. Noi primim bobul pe care, cu ajutorul acestei combine performante, nu mai trebuie să-l alegem. Putem să-l vindem direct de pe câmp.”

Agricultorul spune că, la fel ca și mulți alți fermieri din nordul țării, a renunțat la export, așa că vinde cerealele companiilor autohtone. Un kilogram de grâu costă cel puțin opt lei.