CÂT ȘI CUM SE MUNCEȘTE LA O FERMĂ PISCICOLĂ DE 300 DE HECTARE

La Nezavertailovca, în stânga Nistrului, există o fermă de pește care ocupă o suprafață de peste 300 de hectare. În cele 40 de iazuri, sunt mai multe specii, între care și Crap Koi, adus tocmai din Japonia, dar și câteva, selecționate aici.
Ce presupune o asemenea fermă, cum este crescut puietul sănătos, care sunt costurile, dar și riscurile unei asemenea investiții și de ce trebuie să cumpărăm de la piață sau magazin doar pește viu, aflați din material. Această emisiune a fost realizată cu susținerea financiară a Uniunii Europene, în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.