Cartofii s-au scumpit cu 17 la sută. Cât costă un kilogram

Cartofii autohtoni s-au scumpit. Prețul mediu angro pentru acest produs a crescut cu 17 la sută, până la șapte lei pentru un kilogram. În același timp, cartofii de calitate superioară sunt oferiți la un preț angro nu mai mic de opt lei pentru un kilogram, transmite „East Fruit”.

La începutul lunii decembrie, operatorii de pe piață prognozau o creștere treptată a prețurilor la cartofi, ținând cont de producția relativ mică din 2023, de reducerea stocurilor de produse de calitate joasă și medie în depozitele producătorilor agricoli. Cu toate acestea, așa cum a remarcat EastFruit anterior, la sfârșitul lunii noiembrie – începutul lunii decembrie, importurile de cartofi și morcovi din Belarus au limitat creșterea prețurilor la produsele din „setul borș” în Republica Moldova.

Moldova a reluat importul cartofilor din Belarus Dar apoi, din cauza „conflictului privind transportul” dintre Polonia și Ucraina, logistica livrărilor de mărfuri belaruse pe piața moldovenească a devenit mult mai complicată și s-a scumpit aproape de două ori.

Potrivit experților EastFruit, în cazul în care prețul angro al cartofilor în țara noastră se va apropia de nouă lei pentru un kilogram, iar cartofii în Ucraina nu se vor scumpi, livrările acestora pe piața moldovenească din regiunile de vest ale țării vecine vor deveni destul de rentabile.