VIDEO/„Carry”: Robot agricol, scos la muncă pe terenul fermierilor

Fermierii americani nu vor mai culege plantele manual, dar cu ajutorul unui robot. Invenția aparține unei companii de robotică agricolă din California. Aparatul dotat cu inteligență artificială este electric și își îndeplinește lucrul rapid, cu efort minim. Astfel, eficiența procesului de recoltare este cu aproape o treime mai mare.

 

Robotul denumit ”Carry” poate transporta până la 500 de kilograme de culturi, precum struguri și alte fructe delicate și se poate deplasa pe orice tip de teren, în toate condițiile meteorologice, chiar și cele nefavorabile.

 

Mașinăria este programată în așa fel, încât să evite diverse obstacole, cum ar fi copacii, și să colecteze informații pentru a-și îmbunătăți capacitățile.

Sursă: Future Acres

Datorită bateriei electrice autonome, ”Carry” poate fi controlat de la distanță. Se încarcă o dată la 7-10 ore, timp în care parcurge o distanță de aproape 16 kilometri.

Sursă: Future Acres

Necesitatea unei astfel de tehnologii este foarte importantă pentru agricultori. Și asta în condițiile în care, populația lumii se va mări până la 10 miliarde de oameni până în 2050, iar cererea pentru alimente va crește enorm.

 

 

Sursa informației: https://www.foodandfarmingtechnology.com/news/robotics/future-acres-reveals-carry-its-harvesting-agbot-for-specialty-crops.html