Capitala României, afectată de vânturile puternice

A fost cod portocaliu de vânt puternic în București și în 27 județe din România. Pe crestele munților, vântul a depășit 100 de kilometri pe oră. Pagubele au fost importante în mai multe localități din țară, unde mii de familii au rămas fără curent electric, iar acoperișurile mai multor case și blocuri au fost smulse de vânt.

Un copac a căzut pe mașina acestei femei.

„Eram în casă, mă îmbrăcasem să plec, eram în ușă. Am țipat, cred că m-a auzit tot cartierul. Mi s-a spart geamul din spate și prin mijlocul plafonului. Ce să mai fac cu ea? Am asigurare. Și ce să fac cu asigurarea?”

Un copac s-a prăbușit chiar în fața unui tramvai, cu călători, aflat în mers. Doar printr-un noroc, tramvaiul nu a deraiat.

„Am frânat și am mers târâș, cu copacul. S-au speriat puțin, m-au întrebat ce s-a întâmplat, probabil nu au văzut ce s-a întâmplat, au auzit o bubuitură”.

O persoană a fost rănită de o creangă ruptă de vântul extrem de puternic. În total, aproape 200 de copaci au fost doborâți de rafale și 92 de autoturisme au fost afectate. De asemenea, zece acoperișuri au fost luate pe sus de vijelie, potrivit Prefecturii Capitalei României.

Vijeliile au măturat și nordul, centrul și sud-estul țării. În municipiul Botoșani, două autoturisme au fost avariate de un arbore scos din rădăcini de vântul puternic. În județul Hunedoara, acoperișul unui bloc a fost luat pe sus. Pasul Mestecăniș a fost blocat de copacii doborâți de vânt.

Și pe DN1, traficul a fost blocat de crengile rupte, iar circulația feroviară a fost oprită temporar între stațiile Valea Călugărească și Ploiești Est, tot din cauza copacilor rupți de vânt. Șase trenuri de călători au fost oprite până la remedierea situației. Vântul a suflat cu putere și la mare. Manevrele în toate porturile au fost suspendate.