Bucurie pentru cei din Sîngereii Noi: Străzile din sat au fost luminate

Străzile comunei Sîngereii Noi devin tot mai sigure și mai iluminate. Totul grație unui proiect finanțat de USAID, în valoare de peste 1,6 milioane de lei. Programul Comunitatea Mea i-a permis primăriei să extindă strălucirea a 370 de becuri LED aproape pe toate străzile din sat, unde locuiesc peste cinci mii de oameni, relatează NordNews.

Localinicii mărturisesc că lipsa iluminatului le crea un disconfort. Aceștia își făceau griji pentru siguranța lor.

,,E mai bine față de cum era înainte. Înainte era întuneric, îți era frică să mergi pe drum. Acum e mai bine. Dintr-un alt capăt de stradă până în altul este lumină, totul se vede, putem merge, nu avem nici o frică, nici o teamă.

,,Nu ne este frică să ieșim noaptea, să mergem. Dimineața plecăm la muncă, la ora 06:00 și este lumină.  Era întuneric, era strașnic să ieși în drum, dar acum Slava Domnului. Am dat câte 300 de lei de gospodărie. Noi am dat puțin, alții mai mult și s-a făcut ce s-a făcut.

,,Normal că e mai comod. Se vede mai bine, vezi marginile drumului atunci când conduci. Înainte mergeai și dacă era cineva sub gard, nu îl vedeai, dar acum totul se vede”, au spus localnicii.

Implementarea reușită a proiectului a fost posibilă datorită implicării financiare atât Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională, cât și a primăriei, care a venit cu o contribuție de peste 800 de mii de lei.

Scott Hocklander, Șeful Misiunii USAID în Moldova: ,,Înainte, comunitatea avea doar 30% din iluminat stradal, acum, comuna se bucură de aproape 95% de iluminat și se vede că este un beneficiu și o îmbunătățire pentru întregul sat, pentru locuitorii acestui sat.

Galina Guțu, primarul comunei Sîngereii Noi: ,,Mă durea sufletul foarte tare după comunitatea noastră, fiindcă nu era lumină. Sunt foarte împlinită. Mă bucur foarte mult. Dacă nu te implici în scrierea proiectelor, nu poți să câștigi nimic. Din sursele primăriei nu reușești să faci lucruri frumoase în localitate. Trebuie să ne implicăm și să scriem proiecte și să aducem proiecte.

Primăria comunei Sîngereii Noi a mai beneficiat de un proiect finanțat de USAID. Este vorba de crearea unui centru multifuncțional, unde sătenii își pot perfecta actele, evitând deplasările lungi până la centrul raional.

Daniela Gorbu, specialist, Centrul Informațional pentru cetățeni: ,,Informăm și consultăm cetățenii, le redirecționăm procesele, le procesăm și deja eliberăm cetățeanului. Componența familiei, adeverința privind suportarea cheltuielilor, extras pentru măsurări, extras din registrul de evidență a gospodăriilor populației.

Din anul 2018, Programul Comunitatea Mea a oferit sprijin pentru 92 de comunități din R. Moldova, valoarea cărora se cifrează la peste 35 milioane de lei.