Boboteaza pe stil vechi

Creștinii ortodocși au sărbătorit ieri Boboteaza pe stil vechi. Sărbătoarea amintește de Botezul Domnului Isus Hristos în apa Iordanului și reprezintă una dintre cele mai importante sărbători pentru creștini.

De dimineață, în bisericile din țară au fost oficiate slujbe și a fost sfințită apa. Credincioșii spun că agheasma le aduce purificare, protecție și întărește legătura cu Dumnezeu. Aceasta este folosită atât pentru sănătatea trupului și a sufletului, cât și pentru binecuvântarea familiilor și a gospodăriilor.

De Bobotează curtea Bisericii Sf. Parascheva din Chișinău a devenit neîncăpătoare. Creștinii au venit la lăcașul sfânt pentru a se ruga și a lua aghiasmă. Credincioșii spun că apa sfințită aduce curățare sufletească, protecție și binecuvântare.

,,Folosesc apa sfințită pentru nepoți, pentru ca toate forțele necurate să se îndepărteze de ei.”

,,Ea purifică corpul. Ne ajută. Cu asta facem legătură cu sfântul Dumnezeu.” Tradițiile acestei zile sunt respectate conform canonului de toți credincioșii țării.

Credincioșii spun că această zi reprezintă un moment special pentru a fi alături de cei dragi și pentru a se apropia de Dumnezeu.

,,Părintele vine și stropește gospodăria, iar aici, la oraș, stropim apartamentele. Ne adunăm cu familia și ne rugăm din nou pentru sănătate, pentru pacea copiilor și a nepoților și pentru pace în întreaga lume.”

Și chiar dacă afară temperaturile sunt negative, unii credincioși au ținut să respecte tradiția de a se scufunda în apa lacurilor din țară. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului.

 

Citiți mai mult:

Vizită istorică a președintelui Albaniei la Chișinău – AgroTV

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].