Bibliotecă modernizată în satul Volintiri

Locuitorii satului Volintiri, din raionul Ștefan Vodă au o bibliotecă modernizată. Biblioteca a beneficiat de câteva granturi, pentru a motiva tânăra generație și nu doar, de a veni să citească și să petreacă timpul productiv la bibliotecă, scrie studio-l.online.

“Biblioteca publică din Volintiri, anul viitor împlinește 100 de ani. Dar istoria ei este interesantă. A fost într-o clădire mai veche, care deja un mai este. Apoi unde  este actuala primărie, a fost schimbată. După care ne-am schimbat aici. Din cauza războiului, noi am avut mulți refugiați și multe organizații au vrut să ne ajute prin diferite feluri și așa s-a primit că am avut trei granturi aici în bibliotecă, dar nu a fost o cofinanțare, ele veneau pe parcurs”, a spus bibliotecara.

“În primul rând, maturii sunt atrași cu mult, comparativ cu anii precedenți. Copiii cel mai des sunt novotecă, literatură nouă. Jocuri diferite sunt pentru copii. Maturii care nu cunosc cum să se folosească de internet, vin și iau lecții. E cu mult mai bine, comparativ cu anii trecuți. Sunt alte situații, alt comportament”, a spus bibliotecara.

Localnicii care aleg să petreacă timpul frumos la bibliotecă au parte de rafturi, bănci, fotolii și chiar calculatoare, modernizate.