Belgienii interesați de fructele moldovenești

Reprezentanții unei cooperative din Belgia care sunt și distribuitori ai diferitor rețele de magazine din Uniunea Europeană au vizitat zilele trecute câțiva producători de fructe din republică.

Aceștia au manifestat interes pentru prune și mere, în special pentru soiul Jonagold, foarte solicitat pe piața belgiană.

 

Vizita a avut loc în condițiile în care și ei au fost afectați de înghețuri. Drept urmare au o recoltă mai mică și sunt în căutare de furnizori.

Potențialii cumpărători au menționat că fructele trebuie să fie certificate și este obligatorie respectarea normelor maxime admisibile de riziduri.

Au mai fost discutate condițiile de transportare, ambalare și testare în laboratoarele din Belgia.

Misiunea a fost organizată în cadrul programului „Reforma Climatului Investițional în R.M.” finanțat de Corporația Financiară Internațională.