Autoritățile îndeamnă șomerii să se angajeze

Cei aproximativ 11.000 de șomeri din Moldova trebuie să știe. Cei care nu își vor găsi un loc de muncă în timp util sau cei care nu vor accepta locul de muncă propus de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă vor pierde gradual ajutorul de șomaj. Despre acest lucru a informat Alexei Buzu, în cadrul unei emisiuni de la National 4, unde a mai adăugat că șomerii vor pierde ajutorul social în următoarele zece luni.

Alexei Buzu, ministrul Muncii: „Dacă aceste persoane, după șase luni, nu-și găsesc un loc de muncă oficial, înregistrat la Agenția Pentru Ocuparea Forței de Muncă, următoarele două luni vor pierde 20% din valoarea ajutorului social, după care cu încă 20%, iar într-un final – în totalitate. Eu cred că în câteva luni acest număr se va reduce multe, deoarece aceste persoane după 12 luni nu vor putea, din nou, să se înregistreze.”

Pe de altă parte, șomerii care se vor angaja oficial vor primi și ajutorul de șomaj. Potrivit lui Alexei Buzu, astfel statul încearcă să îi susțină pe care cei care-și găsesc rapid un job.

Alexei Buzu, ministrul Muncii: „Dacă șomerul care beneficiază de ajutor social și reușește să-și găsească un loc de muncă, pentru o perioadă de trei luni va continua să beneficieze și de salariu, și de ajutor social. Deci, noi încurajăm persoanele să nu fie în situația să aleagă un loc de muncă sau un ajutor social.”

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, numărul șomerilor în Moldova în anul 2022 a fost de aproape 27.000, fiind în ușoară descreștere față de 2021, când s-au înregistrat peste 28.000 de șomeri.