Au fost efectuate razii și aplicate amenzi pentru braconajului piscicol

Grupul operativ al Direcției control resurse cinegetice şi piscicole, din cadrul aparatului central al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, a efectuat razii în vederea contracarării braconajului piscicol, precum și respectării legislației cu privire la protecția mediului și folosirii raționale a resurselor naturale în raioanele de centru și sud-est ale țării.

Urmare a inspectării și verificărilor în teritoriu, inspectorii de mediu au întocmit paisprezece procese-verbale contravenționale cu aplicarea unor amenzi în sumă totală de – 10 500,0 lei, prejudiciile cauzate mediului de către persoanele contraveniente, calculate și înaintate pentru recuperare de către inspectorii de mediu, constituie suma de – 725,0 lei, au fost ridicate în calitate de corpuri delicte: opt plase, cu lungimea totală de – 475 metri și trei ecrane (unelte interzise pentru pescuit).

Pentru încălcarea regulilor de protecție a resurselor piscicole și a regulilor de pescuit în temeiul art. 114 alin. (1) al Codului contravențional, au fost sancționați și amendați între 6-12 u.c. (300-600,0 lei) opt persoane, care practicau pescuitul de amator și agrement în râul Nistru, în lipsa permisului de pescuit, dar și în perioadă interzisă (de prohibiție).

Pentru pescuitul ilegal cu unelte interzise pentru pescuit, alte șase persoane au fost documentate și amendate a câte 600,0 lei, fiindu-le ridicate sculele de pescuit și calculate prejudiciile cauzate resurselor biologice acvatice în sumă totală de – 725,0 lei.

În această perioadă a fost sancționată și o persoană, care a produs incendieri a resturilor vegetale în câmp deschis, amplasat pe terenurile agricole din conturul administrativ teritorial al Primăriei Țînțîreni, raionul Anenii Noi.

Utilizînd transportul naval din dotare, inspectorii au depistat în lacul de acumulare Dubăsari, șase plase polimerice netorsionate instalate de către persoane neidentificate. Din pănzele acestor plase braconierești au fost eliberați în mediul natural acvatic, în stare vie, pești de diferite specii și dimensiuni în cantitate de aproximativ 12,0 kg.

Uneltele de pescuit ridicate, conform prevederilor pct. 19 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 149 din 08.06.2006, privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura au fost transportate şi predate pentru păstrare la depozitul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului, amintește că a început perioada de prohibiție pentru mai multe specii de pești în ariile naturale. Ordinul privind interdicția pescuitului în 2022 a fost publicat în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare pe 15 aprilie. Astfel, se interzice pescuitul timp de 62 de zile consecutive, în perioada de la 15 aprilie până la 15 iunie inclusiv.