Casa Națională de Asigurări Sociale atenționează cetățenii despre tentative de fraudă în care persoane necunoscute folosesc în mod fals numele instituției pentru a obține date personale și bancare.
CNAS informează că au fost semnalate cazuri în care persoane necunoscute telefonează beneficiarii de pensii, prezentându-se drept angajați ai instituției. În timpul apelurilor, aceștia solicită date cu caracter personal sau informații bancare, invocând diferite pretexte legate de stabilirea sau reexaminarea pensiei ori alte prestații sociale.
Reprezentanții instituției subliniază că angajații CNAS nu solicită prin telefon parole, coduri de securitate, date bancare sau alte informații confidențiale ale beneficiarilor. Cetățenii sunt îndemnați să manifeste prudență și să nu ofere astfel de date unor persoane necunoscute.
În cazul în care primesc asemenea apeluri, oamenii sunt sfătuiți să întrerupă conversația și să verifice informațiile doar prin canalele oficiale ale instituției.
Citiți mai mult:
Un lot de rodii neconforme, depistate de ANSA la frontiera de stat
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.