Aproximativ 35 la sută din agenți economici utilizează grăsimi vegetale la producerea plăcintelor

Aproximativ 35 la sută dintre antreprenori continuă să utilizeze în calitate de umplutură în plăcinte, grăsimi vegetale, ca substituent al brânzei proaspete de vaci. Constatările au fost făcute de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, în urma efectuării unor controale în cadrul a 75 de unități de producere, în perioada lunilor octombrie-noiembrie.

Astfel, cele mai frecvente încălcări depistate în cadrul controalelor au fost indicarea incompletă a listei de ingrediente sau necorespunderea acesteia cu materia primă utilizată. O altă problemă depistată a fost utilizarea termenului „produs de brânză” atât în denumirea produselor cât și în lista de ingrediente. De asemenea, plăcintele nepreambalate, nu conțineau mențiunea privind ingredientele utilizate la preparare, nici prin afiș, anunț sau orice altă formă disponibilă consumatorilor.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor menționează că, operatorii care au admis abateri s-au ales cu sancțiuni. Astfel, 25 de antreprenori au achitat în total 175 de mii de lei.