Apicultorii cer susținere din partea statului

Aproape 90 la sută din producția de miere din țară este exportată, în mare parte în țările europene. Dacă în 2017 au fost exportate 5000 de tone de miere, în 2020 – numai 3385 de tone, iar în acest an cifra de până acum este de 2800 de tone.

Pentru supraviețuirea sectorului apicol, este necesară o susținere din partea Guvernului – subvenții directe pe familia de albine sau pe kilogramul de miere vândut, declară Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova.

„Temperaturile din ultimii ani – ploile abundente, secetele, decalajele de temperatură ziua și noaptea, în lunile de primăvară și toamnă, temperaturile blânzi în luna noiembrie, care nu permit intrarea albinelor în hibernare, afectează starea familiilor de albine”, a menționat Ion Maxim.

O problemă cu care se confruntă apicultorii este cea a atestării producției de miere BIO. În Republica Moldova activează două companii în domeniu.

Dar, în timp ce una este recunoscută de Ministerul Agriculturii, rezultatele atestării sale nu sunt recunoscute în UE.

Rezultatele atestării celeilalte firme sunt recunoscute peste hotare, nu și în Republica Moldova, fiind nevoie ca Ministerul Agriculturii să opereze unele modificări în actele normative.

Un aspect problematic, în conexiune cu cerințele față de producția BIO, îl reprezintă utilizarea produselor de uz fitosanitar la scară largă și lipsa unei comunicări adecvate între agricultori și apicultori.

În Republica Moldova activează aproximativ 6800 de apicultori și 29 de asociații teritoriale, care îngrijesc circa 250.000 de familii de albine.

 

sursa: ipn.md