Anul trecut, la nivel mondial au fost produse peste 500 de miliarde de pungi de plastic

Anul trecut, la nivel mondial au fost produse peste 500 de miliarde de pungi de plastic – un milion de pungi pe minut. Multe din ele au o durată de viață de câteva minute, urmată de o viață ulterioară de secole, arată studiile internaționale.

Chiar și după ce se dezintegrează, materialele plastice rămân sub formă de microplastice, particule minuscule care pătrund în fiecare urmă de viață de pe planetă.

De asemenea, 100 de miliarde de recipiente de plastic pentru băuturi au fost vândute anul trecut în Statele Unite. Asta înseamnă mai mult de 300 de sticle pe cap de locuitor. Câteva dintre ele sunt transformate în bănci pentru parcuri; însă niciuna dintre ele nu sunt transformate în noi sticle de plastic, iar 95% din toate materialele plastice din SUA nu sunt reciclate deloc.

Chiar și cele 5% din materialele plastice care sunt reciclate vor fi „reciclate” în produse inferioare sau vor fi expediate în țări mai sărace pentru „reciclare”, lăsând cererea de plastic nou neschimbată.

Fabricarea unei sticle de apă din plastic necesită de șase ori mai multă apă decât conține sticla în sine.

Totodată, planeta pierde 4,7 milioane de hectare de păduri în fiecare an – o suprafață mai mare decât Danemarca.

Se estimează că aproximativ un milion de specii de animale și plante sunt acum amenințate cu dispariția.