Antreprenorul Igor Vasilos: Viziune și efort în domeniul construcțiilor dau rezultate

În mijlocul activității intense de construcție din or. Bălți, l-am întâlnit pe Igor Vasilos, un antreprenor dedicat și pasionat, care conduce de peste 12 ani una dintre cele mai prospere companii din Nordul Moldovei. Vă invităm să aflați povestea de succes a companiei CLEMANTIN, care își are rădăcinile încă din 1999 și care acum este un pilon al industriei construcțiilor din regiune, numărând peste 156 de proiecte finalizate.

În cadrul campaniei „#FinComBusiness – susținem oamenii, încurajăm afacerile”, lansată de FinComBank, am avut ocazia de a discuta cu Igor Vasilos, unicul asociat al companiei care reușește cu succes să o conducă. Alături de echipa sa, compania se ocupă cu construcția de case, structuri de inginerie și tehnice, lucrări de reconstrucție și renovare a clădirilor și a structurilor inginerești, lucrări ce țin de administrarea terenurilor adiacente casei și a terenurilor personale, lucrări de hidro și termo izolare a caselor, clădirilor și cabanelor, lucrări interioare și exterioare de finisare, precum și multe altele.

Pe lângă afecțiunea față de domeniul construcțiilor, antreprenorul este implicat și în domeniul HoReCa, având propriul bar, și deține o spălătorie auto. Fiind adept al dezvoltării profesionale alături de cei dragi, aflați în reportajul ce urmează cât de importante sunt rădăcinile și sprijinului familiei în succesul unei afaceri:

https://www.youtube.com/watch?v=mKtYlXYwRgY&t

Valorile familiei au constituit mereu un motor pentru succesul și pentru motivația sa în drumul său antreprenorial. Astfel, compania CLEMANTIN a devenit un motor de creștere economică, generând în medie 70-80 de locuri de muncă. Sprijinul financiar oferit de FinComBank a fost esențial în achiziționarea de noi utilaje pentru companie, fapt ce a permis extinderea și modernizarea echipamentelor de lucru.

Diversitatea de lucrări efectuate de firma Clemantin, de la construcții și reconstrucții la administrarea terenurilor și hidroizolări, până la lucrările de finisare, demonstrează angajamentul firmei pentru acoperirea unei game largi de nevoi în construcții. Iar dacă și voi sunteți în căutarea unui partener de încredere pentru astfel de lucrări atât pentru nevoie personale, cât și pentru necesitățile afacerii pe care o dețineți, puteți afla mai multe detalii accesând linkul clemantin.md.

Prin efortul său continuu și viziunea de a face din Clemantin o emblemă a construcțiilor în Nordul Moldovei, Igor Vasilos se impune ca un exemplu de determinare și creștere profesională pentru toți cei din domeniul antreprenoriatului. Directorul firmei nu se oprește aici, el își propune ca compania pe care o conduce să implementeze cele mai noi soluții în domeniul construcțiilor. Totodată, încurajează și alți antreprenori să-i urmeze calea.

Urmăriți campania #FinComBusiness și istoriile de succes ale antreprenorilor pe platformele FinComBank!

FinComBank – susținem oamenii și afacerile locale!