ANSA vine cu recomandări în ajunul sărbătorilor de iarnă

În ajunul sărbătorilor de iarnă, având în vedere intensificarea comercializării și plasării pe piață a unui sortiment larg cu produse alimentare, pentru a reduce riscul de achiziționare a unor produse neconforme, care pot pune în pericol sănătatea și chiar viața consumatorilor, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor vine cu unele recomandări:

Achiziționați produse alimentare doar în locuri autorizate și înregistrate, în special cele ușor perisabile – carne, pește, ouă, lapte unde există certitudinea că acestea au fost supuse controlului sanitar-veterinar. Locurile trebuie să fie dotate cu utilaje comerciale și frigorifice necesare, ce asigură un regim termic controlat și monitorizat.

Carnea proaspătă trebuie să fie elastică, de o culoare vie, de la roz pal până la roșu închis. La atingere, carnea proaspătă trebuie să revină la forma inițială și să nu prezinte suprafețe lipicioase, urât mirositoare.

La procurarea peștelui în stare proaspătă, verificați ca suprafața acestuia să fie curată, cu un strat uniform de solzi, culoarea potrivit speciei, bronhiile roșii, cu nuanță caracteristică speciei, fără rupturi.

La procurarea ouălor, examinați aspectul lor exterior. Coaja ouălor proaspete trebuie să fie curată, întreagă, fără pete și marcată corespunzător. În cazul unor bănuieli privind calitatea ouălor, solicitați de la vânzător prezentarea certificatului veterinar.

Comercializarea brânzeturilor, produselor din carne semipreparate, mezeluri, specialități din carne, trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, data producerii, înscrise pe o etichetă atașată pe ambalaj, iar în cazul în care apar suspiciuni referitor la calitate sau proveniența acestor produse, sunteți în drept să cereți un document ce atestă calitatea și inofensivitatea acestor produse.

Achiziționați numai produse alimentare ambalate și controlați integritatea ambalajului produsului; citiți cu atenție eticheta, marcarea, informațiile referitoare la valabilitatea produsului alimentar: data limită de consum/data durabilității minimale sau data fabricării și termenul de valabilitate; verificați lista ingredientelor; consultați condițiile speciale de păstrare şi condițiile de utilizare, respectând acestea și în condițiile de casă.

În cazul în care doriți să achiziţionați produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din piețe, trebuie să fiți atenți la câteva aspecte: existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală; integritatea ambalajelor; etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate etc.

Asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mânuși curate sau de unică folosinţă.

Perioada sărbătorilor vine și cu provocări pentru organismul nostru. Este foarte important să evităm excesele și să punem accentul pe calitate, nu pe cantitate.
În cazul în care ați depistat comercializarea produselor alimentare neconforme sau prestarea serviciilor neconforme, solicitați registru de reclamații pentru a nota neconformitățile date.

Totodată, dacă depistați ilegalități Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor la numărul de telefon : 022-26-46-43.

Viber – 067675544 sau la adresa de e-mail info@ansa.gov.md.