ANSA a nimicit 25 de tone de orez neconform importat

Un lot de 25 de tone de orez importat care nu respectă normele de siguranță alimentară a fost depistat în urma unor controale efectuate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Analizele de laborator au arătat depășirea limitei maxime admisibile a reziduurilor de pesticid, motiv pentru care produsul a fost imediat pus sub restricție oficială.

MARIANA GRATII, comunicatoare ANSA:

,, Lotul de orez a fost sub restricție oficială, ulterior după operatorul economic a luat decizia fie de a returna orezul în țara de origine sau să îl nimicească, iar el a decis să îl nimicească. Întreaga cantitate de 25 mii de kg de orez neconform a fost nimicit, respective nici un kg din acest lot neconform nu a ajuns pe piața Republicii Moldova.”

Potrivit ANSA, depășirea limitei maxime admisibile a reziduurilor apare atunci când nu sunt respectate bunele practici agricole de către producători, precum utilizarea în exces a produselor fitosanitare, aplicarea unor doze mai mari decât cele recomandate pe eticheta produsului sau nerespectarea termenului de așteptare până la recoltare, perioadă esențială pentru degradarea substanței active. Acest termen variază în funcție de tipul preparatului, iar nerespectarea lui duce direct la apariția reziduurilor peste limitele admise.

Citiți mai mult:

Agricultorii ar putea organiza proteste masive

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].