Andrei Spînu: „Tariful la gaze ar putea crește din nou”

Criza gazelor naturale care a lovit Moldova este tot mai dură, iar următoare lovitură va fi simțită din plin de către conaționalii noștri, începând cu luna februarie. Acest lucru a fost recunoscut de însuși ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, care, în context, a mai declarat că Moldovagaz analizează, creșterea în continuare a costului pentru consumatorii finali.

„Chiar de la început vreau să fac câteva precizări, criza gazelor nu s-a încheiat în noiembrie și nici în decembrie. De asemenea, trebuie să menționăm că Moldovagaz analizează și opțiunea de creștere suplimentară a tarifului, care să asigură achitarea curentă a gazului.”

Totuși, deși insistă că contractul cu Gazprom este unul foarte bun, Spînu spune că își dorește să-l renegocieze. 

„Discuția despre renegociere, o formulă mai bună, ea este valabilă. Cu siguranță, eu personal, cetățenii și Guvernul ne dorim condiții și mai bune, dar în situația de criză pe care o avem, noi deja avem o formulă bună în comparație cu prețul de achiziție a gazelor de pe burse.”

Ce ține de pașii inițiați de către Guvern pentru a depăși criza respectivă, Spînu a declarat că Executivul va plăti Gazpromului în această săptămână atât banii pentru decembrie 2021, cât și a avansului de 50% pentru ianuarie curent.

Legat însă de ajutorul social pentru perioada rece a anului, nu autoritățile, ci unii moldoveni ar urma să-i ajute pe ceilalți să-și achite facturile umflate, a precizat ministrul Infrastructurii.

„Guvernul nu analizează situația de intervenție cu ajutor la această etapă. Am văzut demersuri de solidaritate. Oamenii care își permit să achite un preț mai mare la gaz solicită să renunțe la compensații în favoarea celor vulnerabili. Vă anunț că Moldovagaz va lucru la un modul care să permită acest lucru.”

În octombrie 2021, Andrei Spînu spunea că riscurile unei noi crize energetice în Moldova sunt foarte mici.