Amenzi de milioane aplicate de la începutul pandemiei

De la începutul pandemiei, oamenii legii au împărțit amenzi în sumă totală de 68 de milioane de lei pentru încălcarea hotărârilor emise de autorități privind respectarea măsurilor epidemiologice.

Au fost documentate peste 12 mii de persoane, anunță Ministerul Afacerilor Interne.

Doar în perioada 7-8 noiembrie, s-au întocmit peste 280 de procese verbale.

De asemenea, au fost verificate în jur de 390 de unități de transport în comun, fiind impuse 4 sancțiuni șoferilor.

Prin intermediul numărului unic de urgență 112, în adresa Poliției au parvenit 13 apeluri cu privire la nerespectarea regulilor de protecție.

În acest context, polițiștii recomandă oamenilor să păstreze distanța socială, să poarte măști în transportul public, în magazine și spații închise, să se igienizeze, să evite grupurile mai mari de trei persoane și să nu părăsească domiciliul dacă se află în autoizolare.