Alte condiții pentru obținerea cetățeniei române

Important pentru moldovenii care vor să-și perfecteze buletin de identitate românesc. Camera Deputaților de la București a adoptat o propunere legislativă care stabilește că la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate mai mult de zece persoane.

Astfel, potrivit actului normativ adoptat, „persoanele defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu se înscriu în baza adeverinţei eliberate de către unitatea administrativ-teritorială din care rezultă adresa la care se stabileşte domiciliul”.

Nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amendă maximă de 600 de lei moldovenești.

Anterior, presa de peste Prut scria că propunerea legislativă vine să limiteze acțiunile românilor care își pun locuințele la dispoziția conaționalilor noștri, pentru ca aceștia să poată obține cetățenia română.

În municipiul Vaslui, de exemplu, sunt zeci de astfel de apartamente și garsoniere suprapopulate, unde, după o simplă numărătoare, se poate constata că în numai trei apartamente din municipiul respectiv locuiesc aproape 10.000 de moldoveni.