Alexandru Munteanu, prima vizită oficială la București: România și Moldova reafirmă parteneriatul strategic și proiectele comune

Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a început joi, 13 noiembrie, prima vizită oficială externă la București, întâlnindu-se cu cei mai înalți oficiali români, pentru a discuta sprijinul României în parcursul european a Republicii Moldova, proiectele comune și noile oportunități de cooperare economică și infrastructurală.

Alexandru Munteanu a fost primit cu onoruri militare la Palatul Victoria de către premierul României, Ilie Bolojan, iar întâlnirile au inclus discuții, consultări ale delegațiilor oficiale și o conferință de presă comună.

Premierul moldovean a avut, de asemenea, întrevederi cu președintele României, Nicușor Dan, și cu liderii Parlamentului Român, subliniind importanța relației speciale între cele două țări.

Premierul României, Ilie Bolojan, a reafirmat sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Moldova și importanța consolidării proiectelor comune.

ILIE BOLOJAN, prim-ministrul României:

„România a fost, este și va rămâne partenerul strategic și cel mai apropiat susținător al Republicii Moldova. Faptele o demonstrează. Vom menține un dialog extrem de dinamic între miniștrii noștri și vom continua să aprofundăm proiectele comune, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Vom lucra îndeaproape cu guvernul dumneavoastră, deoarece aderarea la Uniunea Europeană este singura opțiune în măsură să răspundă aspirațiilor de viitor”

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a subliniat că legăturile bilaterale cu România deschid noi oportunități de cooperare și dezvoltare pentru următorul deceniu.

ALEXANDRU MUNTEANU, prim-ministrul Republicii Moldova:

„Altădată se puneau garduri de fier între noi. Astăzi, noi ne construim punți – de la interconectare energetică, drumuri și poduri care fac parte dintr-o infrastructură europeană comună, liberate de circulație, sporirea schimburilor comerciale și a investițiilor reciproce, parteneriate directe între instituțiile de educație. Planul nostru este să devenim, dintr-o țară care trebuie ajutată, un stat care va continua să contribuie la securitatea regională, la conectivitatea energetică și la unitatea europeană. Avem o agendă comună foarte clară pentru următorii zece ani”

Premierul Munteanu a subliniat, după întrevederea cu președintele României, Nicușor Dan, că România a oferit mereu sprijin parcursului european al Republicii Moldova și că vizita sa la București marchează angajamentul comun pentru dezvoltarea proiectelor bilaterale.

Cei doi oficiali au discutat despre modernizarea podurilor peste Prut și despre proiectele de conectivitate energetică, precum linia de înaltă tensiune Chișinău-Vulcănești și viitoarele conexiuni Bălți-Suceava și Strășeni-Gutinaș, menținând o agendă clară pentru următorii 10 ani în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri.

Ambii lideri au discutat proiecte strategice în domenii precum energia, transportul și securitatea regională. Printre acestea se numără modernizarea podurilor peste Prut, construirea de noi conexiuni feroviare și electrice, precum și dezvoltarea proiectelor de interconectivitate energetică.

Întâlnirea s-a încheiat cu reafirmarea angajamentului ambelor părți pentru o cooperare strânsă în următorii 10 ani. România se angajează să susțină deschiderea clusterelor de negociere pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar ambele state și-au reiterat interesul pentru proiecte care aduc beneficii concrete cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Citiți mai mult:

25 de asociații de locatari pot beneficia de audituri energetice și finanțări generoase

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].