Alertă meteo: COD GALBEN de îngheț la nord

Deși ne aflăm la jumătatea lunii aprilie, vremea de afară se încăpățânează să se încălzească așa cum ar fi normal pentru această perioadă a anului. Mai mult de atât, atenționează Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în următoarele două nopți am putea avea și valori termice negative.

În acest sens, sinopticienii au emis și un Cod Galben de înghețuri.

Mai exact, în orele nocturne și ale dimineții, pe 12 și 13 aprilie, izolat în jumătatea de Nord a țării, se prevăd înghețuri cu intensitatea de până la -2 grade Celsius.

Ce ține de vremea pe care o vom avea miercuri, aceasta va fi instabilă, cu cer parțial senin și ploi de scurtă durată pe arii restrânse. Vântul va bate tare, cu posibile intensificări.

Paradoxal sau nu, dar miercuri, la Nord, maxima va urca până la +16 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra temperaturi de +17 grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre se va situa în jurul valorii de +18 grade.

De o maximă așa de generoasă pe timp de zi nu ne vom bucura însă prea mult, mai spun sinopticienii, care, pentru sfârșitul săptămânii, anunță o nouă răcire bruscă a vremii.