Air Moldova a intrat oficial în procedură accelerată de restructurare

Compania aeriană Air Moldova a intrat oficial în procedură accelerată de restructurare, metodă pentru a scăpa de pretențiile imediate ale creditorilor. Se întâmplă după aproape jumătate de an de suspendare a zborurilor. Ultima dată compania a anunţat că zborurile sunt sistate până pe 14 septembrie inclusiv, iar pasagerii vor primi notificare la adresele de email cu opțiunile de rambursare și rebooking.

Potrivit informațiilor, datoriile companiei depășesc 2 miliarde de lei.

Amintim, pe 2 mai, Air Moldova a anunțat că își suspendă zborurile până la pronunțarea deciziei instanței de judecată cu privire la aprobarea planului de restructurare accelerată a companiei.

Republica Moldova este „aproape de o soluție” în ceea ce privește serviciile de transport avia pentru cetățenii țării, declara tocmai în luna mai Dorin Recean.

Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova: „Obiectivul nostru este să avem cât mai multe companii care să aibă rute deschise de la Chișinău pe diferite destinații. Guvernul lucrează foarte intens cu companiile internaționale și cu cele locale ca să putem suplimenta aceste rute. Avem discuții cu LOT, Tarom, Wizz Air și RyanAir și după cum am spus, suntem aproape de o soluție”.

Șeful Guvernului a comentat, inclusiv, situația din jurul companiei Air Moldova, care a anunțat că trece printr-un proces de restructurare, anulându-și, astfel, toate zborurile până în 14 septembrie.

Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova: „Air Moldova trebuie să poarte responsabilitate pentru fraudele pe care le-a comis, iar Guvernul să se asigure că există servicii de transport avia puse la dispoziție cetățenilor, ceea ce și facem. Dacă ați observat, avem o creștere graduală a rutelor care aterizează și decolează în Chișinău”.

Aeroportul Internațional Chișinău a trecut oficial în gestiunea statului începând cu 28 martie, curent, după ce, în 2013, a fost luat în concesiune pentru o perioadă de 49 de ani.

Pe 4 aprilie, premierul Dorin Recean le-a cerut subalternilor săi să prezinte, în maxim o lună, un plan de dezvoltare al Aeroportului, care să prevadă, între altele, reducerea taxei aeroportuare și atragerea mai multor companii avia în Moldova.