AIPA anunță un apel de granturi

Din 18 septembrie curent, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură lansează al III-lea apel de depunere a dosarelor în baza Programului de granturi post investiționale „Managementul durabil al terenurilor” din cadrul Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova”.

Potrivit ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, sunt invitați să participe producătorii agricoli individuali, care sunt înregistrați în conformitate cu legislația Republicii Moldova, activează în sectorul agricol, au efectuat investiții eligibile și vor prezenta dovada de co-finanțare din surse proprii.

Grantul post–investițional va rambursa 30% din valoarea investiției eligibile, cu un plafon de 10 mii de dolari per producător agricol. Un beneficiar va fi eligibil pentru un singur grant.

Dosarele de aplicare se depun la sediile oficiilor teritoriale ale AIPA, din raza teritorială în care s-a efectuat investiția, de către solicitant sau reprezentantul legal al acestuia, în limita termenului specificat în apelul de depunere.

Apelul este valabil pentru perioada 18 septembrie – 20 octombrie 2023.

Detalii privind documentele necesare, precum și investițiile eligibile pot fi găsite pe site-ul aipa.gov.md