AIPA a autorizat plăți de peste 51 de milioane de lei pentru fermieri, fondurile fiind aproape epuizate

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură  a autorizat în luna august 2025 plăți în valoare totală de 51,34 milioane lei, destinate sprijinirii fermierilor și proiectelor comunitare. Deși în acest an agricol lucrările în teritoriu sunt mai bine organizate, autoritățile recunosc că lipsa surselor financiare devine o problemă majoră.

DIANA COȘALÎC, Directoare adjunctă AIPA:

,,Sigur că anul acesta sunt în diminuare, din motiv că sursele financiare care au fost direcționate spre Fond sunt practic spre epuizare. Sursele financiare la început de an se distribuie pe forme și măsuri pentru a asigura întregul proces. În dependență de sursele financiare disponibile pe forma de plată disponibilă are loc achitarea surselor financiare.”

Din suma totală, 35,96 milioane lei sunt alocate pentru plăți directe pe cap de animal în sectorul zootehnic, 4,31 milioane lei pentru investiții în irigare, plantații pomicole și infrastructura vitivinicolă, iar 2,05 milioane lei sunt destinate primelor de asigurare, defrișării plantațiilor și stimulării creditelor. Alte 2,96 milioane lei acoperă plăți în avans pentru proiecte din 2024.

DIANA COȘALÎC, Directoare adjunctă AIPA: 

,, Guvernul trebuie să identifice surse financiare adiționale, dar acest proces este foarte complicat. Guvernul din fondul de rezervă este obligat să aloce despăgubiri fermierilor.”

În paralel, în cadrul programului LEADER, AIPA a autorizat 6,06 milioane lei pentru 147 de proiecte din sectoarele public, antreprenorial și civic. Sectorul antreprenorial primește 3,53 milioane lei pentru 88 proiecte în agricultură, comerț, servicii și turism, sectorul public beneficiază de 48 proiecte în cultură, educație și infrastructură, iar cel civic este susținut cu 0,35 milioane lei pentru 10 proiecte sociale și educaționale.

Totodată, din Fondul de intervenție al Guvernului, au fost alocate 4,67 milioane lei pentru compensarea creșterii prețului la energia electrică, în contextul dificultăților economice cu care se confruntă mediul rural.

Citiți mai mult:

Zeci de copaci tăiați ilegal la Râșcani, prejudicii de 52.000 de lei

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.