AIPA a autorizat plata a peste 61 de milioane de lei pentru compensarea accizelor la motorină

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a finalizat procesarea cererilor depuse pentru compensarea accizelor la motorina utilizată în agricultură. Peste 2.200 de fermieri și instituții din domeniu vor beneficia de sprijin financiar.

Potrivit AIPA, în perioada 11 mai – 2 iunie au fost depuse 2.244 de cereri pentru acordarea ajutorului financiar.

În urma evaluării dosarelor, 2.236 de cereri au fost autorizate spre plată, valoarea totală a sprijinului acordat fiind de 61,71 milioane de lei.

Suma acoperă accizele aferente unui volum de peste 18,9 milioane de litri de motorină utilizată în activitățile agricole.

Alte două cereri sunt încă în proces de evaluare, fiind necesare clarificări privind eligibilitatea, iar șase dosare au fost respinse sau retrase din cauza nerespectării condițiilor prevăzute de regulament.

Beneficiarii programului sunt fermierii, precum și instituțiile publice din domeniul cercetării și inovării în agricultură care utilizează motorină în desfășurarea activităților agricole.

Pentru implementarea acestui mecanism de sprijin, Guvernul a alocat 110 milioane de lei din Fondul de rezervă. Programul are scopul de a reduce impactul costurilor cu combustibilul asupra producătorilor agricoli și de a sprijini continuitatea activităților din sectorul agricol.

Citiți mai mult.

MAE avertizează asupra controalelor stricte la intrarea cetățenilor moldoveni în Federația Rusă

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].