Agrotek Arena invită la sesiunea „Managementul digital al sistemelor de irigare”

Agricultorii, profesorii și studenții sunt invitați, joi, 18 ianuarie 2024, la seria de sesiuni – „Managementul digital al sistemelor de irigare”, unde vor afla despre cele mai noi tendințe ale sistemelor de irigare. Este vorba despre sistemul SCADA, automatizarea proceselor, infrastructura digitală, sistemul de filtrare digital, planificare și monitorizarea avansată. Evenimentul organizat de Agrotek Arena va avea loc la Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, situată pe strada Mircești 44.

Sesiunile se vor desfășura în două etape. În cea dintâi va avea loc prezentarea componentelor de bază și infrastructurii digitale a sistemului de irigare în cadrul Agrotek Arena, iar în cea de-a doua vor avea loc demonstrații în teren, de asemenea în cadrul Agrotek Arena.

Potrivit organizatorilor evenimentului, principalele obiective ale seminarului sunt următoarele:

  • Familiarizarea cu componentele de bază și infrastructura digitală a sistemelor de irigare precum și a infrastructurii digitale utilizate în laboratorul Agrotek Arena.
  • Analiza digitală și înțelegerea importanței sistemului de filtrare în cadrul sistemului de irigare, cu accent pe monitorizarea și controlul calității apei.
  • Infrastructura digitală și managementul digital, cu accent pe tehnologiile utilizate și beneficiile aduse eficienței generale a sistemului.
  • Familiarizarea participanților cu conceptele cheie ale sistemului automatizat de gestiune a sistemului de irigare. Demonstrarea practică a sistemului de irigare și a stadiului lor actual în cadrul Agrotek Arena.

Cei interesați sunt invitați să completeze formularul de participare: Formular

Cei care nu reușesc să fie prezenți fizic, găsiți atașat linkul de asociere a Evenimentului

Pentru mai multe detalii vă îndemnăm să consultați agenda evenimentului.

Perioada

Denumirea activității

Moderatori

Partea I: Prezentarea componentelor de bază și infrastructurii digitale a sistemului de irigare în cadrul Agrotek Arena (cu transmisiune online)

13.15- 13.20

Deschiderea Sesiunii de informare

Cuvânt de salut din partea organizatorilor,

Introducere în tematica seminarului și obiectivele acestuia.

Sergiu Popa,

decan FSASM, UTM

 

13.20-

 13.45

Sistemul de irigare în laboratorul Agrotek Arena

Managementul digital al unui sistem de irigare,

Prezentarea proiectului de infrastructură al sistemului de irigare la Agrotek Arena,

Importanța sistemului de filtrare și specificul în cadrul Agrotek Arena.

Întrebări/ Răspunsuri

Reprezentant Agroforța SRL

13.45- 14.15

Componentele digitale și de automatizare a procesului de irigare

Prezentarea sistemului informatic și rolul său în automatizarea proceselor,

Impactul sistemelor de automatizare asupra eficienței și monitorizării în timp real,

Prezentarea diferitelor tipuri de senzori și aplicații practice.

Întrebări/ Răspunsuri

Reprezentant Agroforța SRL

Partea II: Demonstrații pe Teren la Agrotek Aren (disponibilă doar pentru cei prezenți fizic)

14.15- 14.40

Excursie pe terenul Agrotek Arena cu prezentarea infrastructurii sistemului de irigare, stadiului actual și planurilor până la începutul sezonului de irigare.

Prezentarea infrastructurii sistemului de irigare pe terenul Agrotek Arena, evidențiind componentele principale.

Descrierea stadiului actual al sistemului de irigare și îmbunătățire până la începutul sezonului de irigare.

Întrebări/ Răspunsuri

Reprezentant Agroforța SRL