„Agrostoc” a împlinit 25 de ani de activitate

Aproximativ 200 de fermieri din toate regiunile țării s-au adunat astăzi la Chișinău pentru a sărbători cei 25 de ani de activitate ai Cooperativei de Întreprinzător „Agrostoc”. Astfel, fermierii au acces la tehnologii performante, semințe, asistenţă şi consultanţă profesionistă în domeniul agricol.

„Agrostoc”, a împlinit  25 de ani activitate. Astfel, Cooperativa de Întreprinzător își reafirmă angajamentul de a rămâne și în continuare alături de fermieri. La înregistrare, fiecare agricultor a primit un voucher de 5%, valabil pentru îngrășămintele marca „Agrostoc”. De asemenea, în timpul evenimentului, fermierii au vorbit despre piața de desfacere și noile tehnologii agricole.

Petru Mihov, un agricultor din satul Burlacu, raionul Cahul colaborează cu „Agrostoc” de 20 de ani. Fermierul deține 2 mii de hectare de pământ și crește cireșe, mere, pere, struguri de masă și struguri tehnici.

PETRU MIHOV, administrator SRL „Terra Vitis”, satul Burlacu, raionul Cahul:

„Colaborarea noastră cu „Agrostoc” s-a început probabil că de vre-o două decenii adică aproximativ 20 de ani. Este o colaborare fructuoasă, avem ce învăța ca profesionalism, ca perfecțiune, ca onestitate. Am învățat și businessul puțin de la ei”.

Igor Ivanov, un fermier din satul Mălăiești, raionul Orhei susține că 90 la sută din pesticidele pe care le folosește sunt procurate de la „Agrostoc”.  Agricultorul deține 700 de hectare de pământ și se ocupă cu creșterea merelor.

IGOR IVANOV, fermier satul Mălăiești, raionul Orhei:

„Cu „Agrostoc” colaborăm de mai bine de 20 de ani, nu chiar de când s-au fondat, puțin mai târziu am stabilit acele relații comerciale. În prezent, practic 90 la sută din ceea ce ține de pesticide sunt procurate de la Agrostoc”.

Produsele „Agrostoc” îi ajută pe fermieri să facă față schimbărilor climatice, a menționat Dan Gașper, un agricultor din satul Furceni, raionul Orhei. Agricultorul procură produse de uz fitosanitar din anul 2011.

DAN GAȘPER, fermier satul satul Furceni, raionul Orhei:

„Administrăm o suprafață de 450 de hectare de culturi agricole, suntem membri ai Cooperativei Agrostoc din 2011. Pe parcurs s-a dovedit a fi o colaborare bună, suntem mulțumiți de colaborarea noastră”.

„Agrostoc” are o sută de angjați, iar în viitor Cooperativa dorește să se extindă și să ajungă la mai mulți agricultori, a precizat pentru AGRO TV Moldova, președintele „Agrostoc”,  Igor Tagadiuc. Potrivit acestuia, produsele comercializate de Cooperativă, îi ajută pe fermiri să obțină o recoltă mai bogată.

IGOR TAGADIUC, președintele Cooperativei de Întreprinzător „Agrostoc”:

„Ne dorim să ne împărtășim cu experiența practică realizată în fermă, utilizând tehnologii moderne, ultilizând produse – marca Agrostoc, care au un impact deosebit și direct pe formarea recoletei, unei recolte scontate, atât la capitol volum cât și la capitol calitate”.

Fermeirii au avut ocazia să participe și la o tombolă.

IGOR TAGADIUC, președintele Cooperativei de Întreprinzător „Agrostoc”:

„Încercăm să mulțumim în felul acesta, să încurajăm, să apreciem colaborarea, participarea și bineînțeles că avem vre-o 15 cadouri de valoare, care vor fi sustrase în cadrul tombolei și sperăm că vor aduce și emoții pozitive pentru fermieri care o să fie câștigători”.

Cooperativa de Întreprinzător „Agrostoc” a fost fondată în anul 2001 de către 15 magazine agricole create în cadrul programului CNFA Agromagazine. Membrii cooperativei, indiferent de domeniul de activitate, își măresc șansele de a obține profit mai mare, doar prin unirea forțelor, ducându-și activitatea sub o singură egidă.

Citiți mai mult:

Peste 400 de fermieri riscă să falimenteze în acest an

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.