Agricultura este mai degrabă un hobby decât o afacere

Agricultura a fost mereu cel mai important domeniu pentru economia Republicii Moldova. Însă, de la an la an, e tot mai dificil să faci agricultură în țara noastră, o spun fermierii, dar și alți specialiști.

„Eu cred că sunt eroi cei care muncesc în domeniul agriculturii. Au prea multe riscuri și randament destul de mic. Cunosc antreprenori care au sute de hectare, sunt oameni ce muncesc atât de mult, în comparație cu alții, și cu un profit destul de mic și cu toate riscurile asumate. Ei muncesc mult, dar tot în minus ies, nici nu zic pe linia de plutire.”

Alexandru Bordea, consultant în afaceri

 În agricultură totul e la mila Domnului și de multe ori, planurile și socotelile din primăvară sau vară sunt departe de rezultatele din toamnă, chiar dacă sunt investiții și cheltuieli multe.

„Din an în an, din credit în credit, așa le merge viața. Nu combinați businessul cu dragostea. Ceea ce-ți place poate fi mai degrabă un hobby, decât o afacere. Afacerea trebuie să-ți aducă profit, iar hobby-ul trebuie să-ți aducă plăcere.”

 În ziua de azi, agricultura nu mai este un domeniu în care merită să investești.

„Atunci când ne așezăm și tragem niște linii, vedem că la câteva hectare omul nu ajunge să ia în medie 1000 euro profit pe lună, asta nu mai este business. Tu însă, ca producător, ai pe umerii tăi mii de persoane, muncitori, tehnică, tehnică, credite, furnizori. Ei sunt foarte rezistenți, căci nu mai suntem o țară agrară, după statistici, deși avem pământuri multe și bune.”

„Raportat la cei ce sunt în mediul online, vânzări, marketing, cei din agricultură sunt mult mai legați de pământ și responsabilități. În ultimii ani, este și o goană de la pământuri. Pentru ce să cumperi pământ, dacă el nu produce mai mult? Toți se tem, căci dacă nu cumpără el pământul, îl cumpără altul.”

 Urmăriți emisiunea „AgroProfit”, în fiecare miercuri, ora 19:30, la AGRO TV Moldova.