Agricultorii, loviți de scumpirea carburanților

Veste proastă pentru fermieri înainte de începerea sezonului agricol. Prețurile la benzină și motorină au crescut din nou în Moldova, a doua oară în doar o săptămână.

După ce ultima dată carburanții s-au scumpit, în medie, cu 40-60 de bani, astăzi, 17 februarie, unele rețele de benzinării au majorat din nou costurile.

Un litru de benzină standard 95 a ajuns să coste 18,25 lei, iar de motorină – 15,55 lei, scumpindu-se cu 60 și, respectiv, 50 de bani. Pentru gazul lichefiat, conducătorii auto vor achita cu 65 de bani mai mult.

Este a patra majorare semnificativă a prețurilor la combustibil în ultimele două luni. Astfel, în această perioadă, benzina s-a scumpit cu aproape trei lei per litru, iar motorina – cu 2,5 lei.