AgreenaCarbon – o tranziție profitabilă spre agricultura conservativă

Agreena, cea mai importantă companie de certificare a carbonului din sol, continuă obiectivul principal de ai susține pe fermieri în tranziția către agricultura conservativă. Programul AgreenaCarbon, este reprezentat în Republica Moldova de compania Proteh Agro SRL.

Andrei PAVLENCO, director “Proteh-Agro” SRL: „În lipsa de experiență, de cunoștințe, fermierii sunt în procesul de căutare a unui răspuns cum se pot adapta la schimbările climatice. Noi le acordăm instrumentul necesar sub forma Certificatelor de Carbon. Datorită acestor certificate, ei primesc aproximativ 35 de euro pentru un hectar, în fiecare an, pe o perioadă de zece ani. Acesta este un stimul și suport financiar la tranziția spre agricultura conservativă.”

Oficial, acest program a fost lansat în țara noastră în anul 2020. Iar până acum au beneficiat peste 100 de fermieri. Important de menționat că, fiecare certificat de carbon este echivalent cu o tonă de CO2 sechestrată din sol.

La înscrierea în programul AgreenaCarbon, fermierul trebuie să dețină dreptul de folosință sau proprietate pe terenurile înscrise în program, pe o perioadă de cel puțin cinci ani.

Andrei PAVLENCO, director Proteh-Agro” SRL: „Un agricultor în tranziția spre agricultura conservativă, participând la programul privind sechestrarea carbonului atmosferic, poate obține până la trei Certificate de Carbon. Sau până la trei tone de CO2, echivalent sechestrat în sol. Deci până la 100 de euro pentru un hectar, suma maximă pe care ar pute să obțină fermierul.”

AgreenaCarbon colaborează cu fermierii parteneri din 17 țări din Europa și reprezintă unica platformă europeană de sechestrare a carbonului din sol.

Andrei PAVLENCO, director Proteh-Agro” SRL: „Agricultorii se bucură foarte mult, fiindcă și ei profită de avantajele țărilor europene. Putem avea un instrument chiar în Republica Moldova, de care beneficiază agricultorii europeni. Puțini cred la început, dar când se realizează programul se bucură și povestesc deja altor agricultori despre program. Respectiv, deja noi suntem sunați de către fermieri.”

Iar pentru o tranziției mai rapidă și eficientă spre agricultura conservativă, Proteh Agro SRL pune la dispoziția fermierilor, inclusiv tehnica agricolă necesară.

Andrei PAVLENCO, director Proteh-Agro” SRL: „Sunt fermieri care ne spun că nu au tehnică. Ori, susțin că au tehnică performantă și modernă, dar nu corespunde cu cerințele FAO pentru agricultura conservativă. De aceea, noi le propunem fermierilor și tehnică agricolă. Reprezentăm brandul canadian „BOURGAULT” în Republica Moldova. Pot spune fără frică că avem cele mai bune semănători NO-TILL, care există în lume.”

Agricultura contribuie la peste 30 la sută din emisiile globale de gaze cu efect de seră, iar adoptarea practicilor regenerative poate transforma solul în rezervoare de carbon.

Tranziția implică costuri, dar „Proteh-Agro” SRL, partener oficial Agreena, oferă certificate de carbon AgreenaCarbon pentru a susține agricultura sustenabilă și sechestrarea carbonului.

www.agreena.com/ro