A fost lansat Programul de Susținere a Antreprenoriatului Feminin, finanțat de Guvern și UE

A fost lansat Programul de Susținere a Antreprenoriatului Feminin, finanțat de Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană. Acesta, oferă sprijin financiar și asistență tehnică femeilor antreprenoare și are scopul de a încuraja creșterea și durabilitatea afacerilor acestora.

În cadrul Programului se prevede acordarea de suport financiar nerambursabil, cu o valoare de până la 200.000 lei, destinate antreprenoarelor aflate la început de drum. De asemenea, se prevede acordarea de suport financiar nerambursabil de până la 600.000 lei, destinate întreprinderilor în dezvoltare.

Programul prevede totodată, asistență tehnică specializată pentru susținerea și îndrumarea femeilor cu afaceri în dezvoltare, oferindu-le acces la resurse și expertiză care să le ajute să-și valorifice potențialul, și să depășească obstacolele întâmpinate pe parcursul activităților.

Pentru informații detaliate despre condițiile și procedura de aplicare la Program, toți cei interesați sunt încurajați să consulte disponibil pe site-ul oda.md.