Ministra Agriculturii a evaluat impactul secetei asupra culturilor agricole din Ștefan-Vodă

Impactul secetei asupra culturilor de porumb și floarea-soarelui a fost discutat cu agricultorii din raionul Ștefan-Vodă. Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare Ludmila Catlabuga a vizitat gospodăriile agricole a doi fermieri din localitățile Volintiri și Copceac, pentru a evalua consecințele secetei asupra culturilor.

Deși terenurile agricole au fost semănate cu diverși hibrizi, considerați rezistenți, lipsa precipitațiilor și temperaturile înalte din ultima perioadă au compromis în totalitate recolta. Fermierii au menționat că, în primăvară, culturile prezentau o stare vegetativă bună, cu premise favorabile pentru o recoltă satisfăcătoare. Totuși, temperaturile înalte persistente și deficitul sever de umiditate din sol au compromis potențialul de producție.

Ludmila Catlabuga a discutat cu fermierii despre eventualele soluții ce ar putea fi puse în aplicare și despre cum văd, din perspectiva lor, ieșirea din acest impas. Urmare acestor vizite vor fi formulate propuneri de sprijin care să reflecte specificul situației din teren.

Reamintim că la mijlocul lunii iulie, Consiliul Raional Ștefan Vodă a solicitat Guvernului să declare stare de urgență în agricultură, iar raionul să fie declarat zonă defavorizată. Și Consiliul raional Căușeni a votat pe 25 iulie, aproape în unanimitate, o decizie prin care solicită Guvernului declararea stării excepționale în agricultură pe teritoriul raionului și recunoașterea zonei ca fiind defavorizată din punct de vedere agro-climateric.

Dacă va fi declarată stare de urgență în agricultură va decide ministerul, a precizat la mijlocul lunii iulie pentru AGRO TV Moldova, președintele Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, Alexandr Trubca. Potrivit acestuia, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare trebuie să facă o analiză și să o prezinte conducerii Legislativului.

Citiți mai mult:

Agricultorii din Ștefan Vodă solicită Guvernului să declare stare excepțională

Al doilea raion din Moldova cere declararea stării excepționale în agricultură

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.