Moldova, pentru prima dată în top 10 la nivel mondial la egalitatea de gen

Este pentru prima dată când Republica Moldova ajunge în top 10 mondial în acest clasament. Potrivit Indicelui Global al Decalajului de Gen 2025, publicat de Forumul Economic Mondial, țara noastră se află pe locul 7 la nivel mondial, înregistrând un scor de 81,3 și o creștere semnificativă față de anul trecut de +0,023 puncte. 

Cel mai mare progres a fost înregistrat la capitolul Abilitare Politică, unde scorul a crescut cu +7,5 puncte procentuale, ajungând la 42,5 la sută. Acest rezultat reflectă o creștere constantă a reprezentării femeilor în funcții de conducere și în procesul decizional, un indicator care s-a triplat din 2006 până în prezent.

 ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale:

 „Această realizare plasează Republica Moldova printre liderii mondiali în materie de egalitate de gen, avansând țări ca Germania, Irlanda și Suedia. Investim constant în participarea echilibrată a femeilor în viața publică, economică și politică, iar acest progres ne încurajează să continuăm eforturile pentru o societate mai echitabilă pentru toți”.

Rezultatul obținut confirmă angajamentul Republicii Moldova pentru promovarea egalității de șanse și demonstrează că investițiile în incluziune aduc rezultate durabile.

Citiți mai mult:

Prășitul la floarea-soarelui – un aliat strategic pentru o cultură sănătoasă și productivă

Recolta la mierea de albine va fi foarte slabă în acest an, iar prețurile aproape s-au dublat

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.