Parlamentul a votat modificări esențiale pentru susținerea Grupurilor de Acțiune Locală
Parlamentul Republicii Moldova a votat, în prima lectură, un proiect de lege care aduce modificări importante la Lege privind Grupurile de Acțiune Locală (GAL). Inițiativa legislativă urmărește clarificarea și consolidarea funcționării GAL-urilor, structuri esențiale pentru dezvoltarea comunităților rurale prin Programul LEADER. Proiectul vine ca răspuns la provocările identificate în aplicarea actualei legislații și la nevoia de a spori autonomia și eficiența acestor grupuri.
Secretarul de stat al MAIA, Sergiu Gherciu, a explicat că modificările vizează clarificarea atribuțiilor de bază ale GAL-urilor, definirea mai precisă a strategiilor de dezvoltare locală, consolidarea principiului abordării teritoriale și specificarea surselor de finanțare. De asemenea, se introduce un cadru mai flexibil de activitate, menit să evite dubla finanțare și să asigure sustenabilitatea acestor inițiative locale.
În prezent, în Republica Moldova activează 54 de GAL-uri, care acoperă peste 61 la sută din teritoriu și includ 513 unități administrativ-teritoriale, reunind peste 1,14 milioane de cetățeni. Alocarea anuală a cel puțin 5 la sută din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural pentru implementarea Programului LEADER reflectă angajamentul autorităților față de dezvoltarea rurală. Noile modificări creează premisele unei implicări mai active a comunităților locale și a unei dezvoltări rurale mai coerente, ancorate în nevoile reale ale oamenilor.
Citiți mai mult:
Sectorul pomicol din Moldova, grav afectat de calamități naturale – Asociația Moldova Fruct cere intervenția urgentă a statului
Parlamentul reglementează subvențiile în agricultură
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.