Ovine monitorizate digital: Doi fermieri din Moldova, primii care au implementat sistemul digital de gestionare a fermei de ovine
În era digitalizării, sectorul zootehnic din Moldova face primii pași spre modernizare. Constantin Roșca și Lilian Racicovschi sunt primii fermieri din țara noastră care au implementat sistemul digital de gestionare a fermelor și au instalat dispozitive de monitorizare la peste 250 de ovine și caprine.
Noua tehnologie le permite fermierilor să urmărească în timp real sănătatea și genealogia animalelor, spune Constantin Racicovschi.
CONSTANTIN ROȘCA, fermier:
„Am primit aplicația de a le introduce în sistem. Foarte ușor le-am cipat, am scris numărul la mamă și numărul la tată, numărul la cine s-a născut, adică berbec, femelă, mascul, ca să ducem o evidență clară. E ca un buletin de identitate, doar că electronic.”
Anterior, fermierii duceau evidența după metodele vechi, dar le era greu să urmărescă genealogia și sănătatea animalelor.
Dispozitivele electronice permit o evidență exactă a animalelor, intervenții rapide la prevenirea răspândirii bolilor, menționează Lilian Racicovschi.
LILIAN RACICOVSCHI, fermier:
„După părerea mea, eu cred că în viitorii 5-7 ani, toți fermierii ar trebui să facă digitalizare. Am văzut în România, am văzut în Bulgaria, în Italia astfel și mi-a plăcut. Și eu cred că o să fie foarte mult beneficiu pentru noi fermierii.”
Inițiativa de digitalizare a fost organizată în cadrul proiectului PNUD „Piețe reziliente și incluzive în Moldova”, finanțat de Guvernul Elveției.
Citiți mai mult:
https://agrotv.md/focul-haric-de-la-ierusalim-va-fi-adus-si-in-acest-an-in-moldova/
https://agrotv.md/de-joia-mare-la-butuceni-orhei-gospodinele-au-copt-traditionala-pasca-de-pasti/
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.