Agricultorii cer stare de criză

Asociația Forța Fermierilor critică lipsa unor soluții concrete după ședința Guvernului cu reprezentanții din agricultură. Fermierii susțin că sectorul este în colaps din cauza dezastrelor naturale și a lipsei de intervenție eficientă din partea statului. În lipsa unor măsuri reale, agricultorii avertizează asupra unor posibile tulburări sociale și politice.

În cadrul ședinței, premierul a recunoscut public că în ultimii zece ani fermierii au fost dezavantajați prin legislația fiscală, în special din cauza imposibilității de a recupera integral TVA-ul acumulat. Această situație a contribuit semnificativ la declinul agriculturii și a procesării alimentare, reducând și veniturile la bugetul de stat.

Asociația solicită declararea stării de criză în agricultură și reluarea apelurilor către Uniunea Europeană pentru obținerea unui sprijin financiar real. Potrivit fermierilor, doar printr-un efort diplomatic unificat la nivelul Guvernului, Parlamentului și Președinției se poate obține un ajutor internațional comparabil cu cel acordat în criza energetică.

Totodată, fermierii cer rambursarea TVA și accizei la motorină în termen de cel mult două luni, achitarea datoriilor la subvenții pentru anul 2024, modificarea Legii Insolvenței și alte facilități fiscale. Ei atrag atenția că percepția publică despre sprijinul agrar este falsă și riscă să alimenteze ura socială împotriva unui sector vital pentru economia țării.

Citiți mai mult:

Controale la producătorii de mezeluri

Râul Botna în proces de curățare: Ministrul Mediului inspectează lucrările în Căușeni

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.