Extinderea Programului de Vouchere pentru electrocasnice în 2025: Mai mulți beneficiari și buget majorat
Ministerul Energiei a anunțat extinderea Programului de Vouchere pentru Electrocasnice în 2025, cu un buget mai mare și un număr suplimentar de beneficiari. Programul sprijină familiile social-vulnerabile să își înlocuiască electrocasnicele vechi cu unele noi, mai eficiente energetic, oferind vouchere de până la 6 mii de lei. Bugetul pentru anul 2025 a crescut la 7,5 milioane de euro, fonduri acordate de guvernul Norvegiei, iar numărul de familii beneficiare va ajunge la 32 mii.
Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), a declarat că resursele suplimentare vor permite extinderea programului și acoperirea unui număr mai mare de familii vulnerabile. Beneficiarii vor putea achiziționa frigidere și mașini de spălat noi, acoperind până la 70 la sută din prețul acestora, dar nu mai mult decât valoarea voucherului.
Până acum, 7.800 de beneficiari au fost notificați că vor primi vouchere și trebuie să se prezinte la unul dintre magazinele partenere pentru a ridica electrocasnicele. Tehnica veche va fi preluată și reciclată de către agenții economici participanți în program, care trebuie să fie înregistrați în sistemul de Responsabilitate Extinsă a Producătorilor.
Programul, inițiat în 2024 cu un buget de 54,4 milioane de lei, a permis înlocuirea electrocasnicelor vechi de către peste 7.200 de familii. În urma acestui demers, fiecare familie a economisit, în medie, 970 de lei pe an, în timp ce programul contribuie la reducerea consumului de combustibili fosili și la scăderea poluării mediului.
Citiți mai mult:
Imprudența în timpul fumatului a provocat trei tragedii în doar 24 de ore
Proceduri noi pentru importul mărfurilor în UE: Ce trebuie să știe transportatorii din Moldova
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.