Modificările importante la Legea privind plata pentru poluarea mediului, în vigoare din 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, vor intrat în vigoare noile modificări ale Legii privind plata pentru poluarea mediului. Printre cele mai importante schimbări se numără modificarea termenului de calculare a plății și de prezentare a dării de seamă POLMED23. Astfel, termenul limită pentru depunerea acestora a fost schimbat de la data de 30 a lunii imediat următoare celei de gestiune la 25 a lunii următoare, pentru a evita întârzierile și declarațiile depuse în luna februarie.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, de asemenea, au fost introduse noțiuni mai precise în ceea ce privește termenul de „plasare pe piață”, care include orice tip de furnizare a unui produs pe piață pentru prima dată, inclusiv importurile pe teritoriul Republicii Moldova. O altă modificare semnificativă vizează ambalajele de desfacere, care sunt acum incluse în lista mărfurilor ce cauzează poluarea mediului. Obligația de plată a taxei pentru poluarea mediului va surveni la momentul importului sau la data plasării pe piață a produselor și ambalajelor respective.

Modificările precizează, de asemenea, că ambalajele compozite vor fi incluse în taxare pe baza materialului preponderent ca greutate, iar ambalajele care combină mai multe tipuri de materiale vor fi contabilizate și raportate în funcție de materialul principal. În plus, subiecții care nu fac parte dintr-un sistem colectiv ori nu s-au înregistrat ca sistem individual trebuie să calculeze și să achite plățile pentru poluarea mediului până pe 30 aprilie 2025. Totodată, aceste persoane vor prezenta darea de seamă POLMED23 pentru perioadele fiscale de la 1 octombrie 2023 până la 1 ianuarie 2025, fără penalități sau amenzi pentru eventualele erori.

 

Citiți mai mult:

Recolta de mere a României în 2024: O ușoară scădere în ciuda secetei
Recoltarea întârziată reduce durata de păstrare a merelor în depozite
Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.