Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi o schemă de ajutor de stat regional, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025. Cu un buget de 2 miliarde de lei, schema este concepută pentru a stimula investițiile în industria prelucrătoare și dezvoltarea regională prin scutiri fiscale și granturi directe.
Ajutorul de stat va viza proiectele ambițioase, precum crearea de noi unități de producție, extinderea celor existente sau achiziționarea de echipamente moderne. Sectoarele prioritare includ industria alimentară, textilele, prelucrarea lemnului și construcțiile metalice. Beneficiarii vor primi până la 25 la sută din costuri sub formă de granturi și până la 75 la sută sub formă de scutiri fiscale, cu condiția ca proiectele să depășească 10 milioane de lei și să aibă o contribuție proprie de minimum 25 la sută.
Potrivit Guvernului, valoarea totală estimată a ajutorului de stat acordat în baza schemei este de 2 miliarde de lei, din care 1,5 miliarde de lei – pentru scutiri parțiale la plata la impozit pe venit și 0,5 miliarde de lei – pentru granturi. În total, se estimează că vor fi sprijinite aproximativ 150 de întreprinderi.
Ne bucurăm că Republica Moldova adoptă acest sistem european de ajutor de stat și de stimulare a investițiilor. Asta ne va ajuta să creștem economia, în mod special, ținând cont de faptul că suntem într-o situație destul de dificilă a volatilității încrederii investitorilor, din cauza fazei active de război în Ucraina, a menționat Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova.
Citiți mai mult:
Focar de rabie în localitatea Cobusca Nouă: Măsuri de control și vaccinare a animalelor
Producția de sfeclă de zahăr, afectată de schimbările climatice
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.