Grant de 4,34 milioane de euro pentru gestionarea deșeurilor în sudul Moldovei

Sudul Moldovei face un pas important spre un mediu mai curat! Parlamentul a ratificat un grant de 4,34 milioane de euro acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, destinat modernizării gestionării deșeurilor solide în regiune.

Potrivit Ministerului Mediului, proiectul va transforma infrastructura de management al deșeurilor din raioanele Cahul, Cantemir, Taraclia și orașele Vulcănești, Ceadâr-Lunga și Comrat. Printre obiectivele cheie se numără construcția unui centru de reciclare și a unor stații de sortare și compostare în Cahul, precum și închiderea depozitului de deșeuri din oraș.

Totodată, trei stații de transfer vor fi construite în Comrat, Taraclia și comuna Cania, iar echipamente moderne vor fi achiziționate pentru tratarea și eliminarea deșeurilor. Aceste investiții vor reduce poluarea și vor asigura servicii de gestionare a deșeurilor mai eficiente pentru comunitățile din regiune.

Grantul marchează un pas major în tranziția Moldovei către un sistem ecologic și sustenabil de gestionare a deșeurilor, promovând un mediu mai curat și sănătos pentru generațiile viitoare.


Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.