UCIP IFAD oferă finanțare de până la 150.000 de euro pentru echipamente agricole
Unitatea Consolidată pentru Implementarea Proiectelor Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agriculturii (UCIP IFAD) oferă finanțare de până la 150.000 de euro pentru modernizarea întreprinderilor micro și mici din sectorul agricol. Cu aceste fonduri, agricultorii pot achiziționa echipamente necesare procesării, sortării, calibrării, ambalării și etichetării produselor agricole, facilitând astfel tranziția de la producția de bază la procesare.
Creditele IFAD se bucură de condiții avantajoase, incluzând un termen de rambursare de până la 8 ani, perioadă de grație de până la 4 ani, contribuție proprie minimă de 25 la sută, scutire de TVA, o rată a dobânzii de 7,7 la sută și un comision de acordare de doar 0,5 la sută. Aceste finanțări pot fi combinate și cu alte programe de granturi sau subvenții.
Potrivit UCIP IFAD, din suma totală a creditului, până la 100.000 de euro pot fi direcționați către capitalul circulant asociat investiției sau capitalul circulant independent.
Pentru detalii suplimentare privind eligibilitatea și aplicarea, agricultorii sunt încurajați să consulte pagina oficială a UCIP IFAD.