Moldova impresionează la Congresul Mondial al Viei și Vinului din Franța

Republica Moldova a captat atenția la Congresul Mondial al Viei și Vinului desfășurat la Dijon, Franța, printr-o prezentare de excepție a vinurilor în cadrul „Wine of Moldova.” Peste 50 de experți și jurnaliști internaționali au participat la eveniment, apreciind calitatea și progresul vinurilor moldovenești. Congresul a fost marcat de prezența reprezentanților Moldovei, care au subliniat importanța sectorului vitivinicol pentru dezvoltarea economică.

Ambasadoarea Moldovei în Franța, Corina Călugăru, a deschis evenimentul, accentuând rolul vinului și al diplomației în crearea de noi parteneriate.

CORINA CĂLUGĂRU, ambasadoarea Republicii Moldovei

,,Vinul și diplomația sunt mai mult decât tradiții. Ele creează punți între națiuni și deschid drumuri spre colaborări și creștere economică.”

Reprezentanții sectorului vitivinicol moldovenesc, Andrian Digolean și Diana Lazar, au vorbit despre importanța îmbinării tradiției cu modernitatea în vinurile Moldovei. Digolean a subliniat că vinurile noastre sunt un „ambasador cultural,” iar Lazar a evidențiat obiectivul Moldovei de a se implica în procesele globale ale lumii vinului, promovând inovația și orientarea către piață.

Participanții la eveniment au avut ocazia să deguste șapte vinuri deosebite, inclusiv soiuri autohtone ca Viorica și Feteasca Neagră, reflectând transformarea sectorului vitivinicol din Moldova. Totodată, aniversarea a 100 de ani de la înființarea OIV a fost marcată, iar Moldova va găzdui ediția 46 a Congresului OIV în iunie 2025.