Un sistem centralizat de irigare va fi implementat în câteva sate din raionul Ștefan Vodă
10 milioane de euro este valoarea sistemului centralizat de irigare care va fi pus în funcțiune în raionul Ștefan Vodă. Acesta va fi implementat în satele Căplani, Crocmaz și Tudora. Agricultorii afirmă că vor astfel să reînvie tradiția de a iriga circa 80 la sută din terenurile agricole din aceste localități, informează studio-l.online.
Astfel, mai bine de 100 de fermieri din zonă s-au asociat și au contribuit cu peste 1100 de lei la hectar. Aceștia au înaintat Ministerului Agriculturii documentul care prevede reabilitarea sistemului de irigare pe o distanță de circa 60 de kilometri și reconstrucția stațiilor de pompare existente.
După destrămarea Uniunii sovietice, stația de pompare nu a mai fost reparată capital niciodată, chiar dacă seceta din zonă afectează din ce în ce mai mult agricultura. Doar 140 de metri desparte stația de râul Nistru, de acolo de unde urmează să fie pompată apă pentru irigare.
Așadar, în anul 2025 urmează să fie construiți din temelie peste 60 de kilometri de sistem centralizat de irigare și peste 60 de milioane de euro vor fi investiți în următorul an. Proiectul ar putea să se extindă și spre localitățile Palanca și Olănești.