Guvernul a aprobat crearea Institutului Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară, o entitate inovatoare menită să revoluționeze sectorul agricol și veterinar din Republica Moldova. Noua instituție va rezulta din fuziunea mai multor instituții de profil, promovând cercetările aplicative și transferului de tehnologii avansate.
Secretarul general al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, subliniază necesitatea comasării instituțiilor și de unde vine decizia de a crea un astfel de institute.
SERGIU GHERCIU, secretar general MAIA
,,Decizia vine ca răspuns la multiplele probleme structurale care afectau nemijlocit cercetarea și eficiența în domeniul agriculturii. Astfel noi am decis să nu fragmentăm fiecare domeniu al cercetării dar să unim toate aceste eforturi și resurse într-un singur institut care să fie responsabile de toate subdomeniile ale agriculturii și să răspundă la necesitățile agricultorilor din Republica Moldova.”
Potrivit Victoria Adjuc, toate instituțiile fuzionate vor fi implicate în procesul cercetărilor astfel toate procesele vor fi analizate de mai mulți specialiști.
VICTORIA ADJUC, directoare Institutul de Horticultură și Tehnologii Alimentare
,,Toate instituțiile fuzionare să fie integrate într-un proces unul comun. Deci dacă cercetarea se începe cu sol se obțin plante, ulterior și fructe, iar tot procesul este analizat din diferite puncta de vedere.”
Directorul Institutul de Biotehnologii în Zootehnie și Medicină Veterinară, asigură că în procesul modificărilor nici un angajat nu va avea de suferit din cadrul noii structuri, astfel toți își vor păstra funcția sa.
OLEG MAȘNER, director Institutul de Biotehnologii în Zootehnie și Medicină Veterinară
,,Angajații care sunt actuali în cadrul instituțiilor să fie reangajați, regăsiți în schima nouă de organizare a institutului. Este una dintre cele mai importante probleme, deci indiferent de cum va fi structura nouă care se elaborează, ea prevede angajarea practică a tuturor angajaților. ”
Totodată, directorul menționează că există mai multe domenii care le permit să ajute prin diverse cercetări agricultorii.
OLEG MAȘNER, director Institutul de Biotehnologii în Zootehnie și Medicină Veterinară
,,Astăzi avem mia multe domenii pe care ajutăm producătorii agricoli pentru ca exemplu cercetarea calității furajelor, nutrițiilor și oferirea unor soluții nutriționale, rații pentru diferite tipuri de animale. El poate cedează în comparație cu modernizarea, dar în continuare se preconizează dotarea.”
Reamintim că Institutul va include organizații renumite, precum Institutul de Pedologie Agrochimie și Protecție a Solului „Nicolae Dimo”, Institutul Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare, și Centrul pentru Ameliorarea și Reproducția Animalelor. Prin această inițiativă, Guvernul își propune să eficientizeze utilizarea fondurilor alocate și să crească impactul științific al noului institut.