Ziua Națională a Vinului revine. Află programul detaliat pentru 5 și 6 octombrie
În primul weekend al lunii octombrie, Piața Marii Adunări Naționale va găzdui cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, un eveniment de referință pentru sectorul vitivinicol al țării. Sloganul ediției, „Vinul nostru uimitor de bun”, aduce în prim plan Vinul Moldovei, produsul mândriei naționale, care ne duce faima în întreaga lume. În acest an, un număr record de 99 de vinificatori reuniți sub umbrela brandului de țară și-au anunțat prezența la eveniment, iar formatul sărbătorii a fost reconfigurat pentru a oferi o experiență de degustare mai bună.
Află programul detaliat al Zilei Naționale a Vinului 2024
Ziua 1: Sâmbătă, 5 octombrie
Festivitățile vor debuta la ora 11:00 cu ceremonia oficială de deschidere, la care participă oficiali de rang înalt și oaspeții străini. Oamenii Vinului, cei care au contribuit la dezvoltarea sectorului vitivinicol, vor primi premii pentru succesele înregistrate și pentru eforturile depuse pentru promovarea Vinului Moldovei. Pe parcursul zilei, între orele 12:00 și 17:00, vizitatorii vor putea explora „Curtea Țărănească”, unde meșteșugarii locali vor prezenta tehnici tradiționale de olărit, sculptură în lemn, țesutul covoarelor și desen în vin. Între timp, scena principală va găzdui ansambluri folclorice din toată țara, care vor încânta publicul între orele 13:00 și 16:00.
Școala Vinului, o atracție deosebită pentru vizitatorii Zilei Naționale a Vinului, va oferi ateliere între orele 14:00 și 18:30. Aici participanții vor învăța secretele degustării corecte, ale asocierii vinului cu diverse preparate, vor afla despre consumul moderat și responsabil. Programul include patru sesiuni tematice dedicate:
- vinurilor cu Indicație Geografică Protejată (IGP)
- vinurilor din soiuri autohtone și de selecție nouă
- vinurilor spumante
- divinurilor
Prima zi se va încheia cu un concert grandios, cu începere de la ora 18:00. Pe scena principală vor urca Surorile Osoianu, Ansamblul Ștefan Vodă, Gândul Mâței, Pasha Parfeni Band și Vali Boghean Band, iar atmosfera festivă va dura până la ora 22:00.
Ziua 2: Duminică, 6 octombrie
Duminică, Ziua Națională a Vinului va începe cu ceremonia de înmânare a Premiului „Polobocul de Aur” din partea Camerei de Comerț, o distincție acordată producătorilor și vinificatorilor care au excelat în arta vinificației. Cei care nu au reușit să participe la atelierele din prima zi vor avea din nou ocazia să se alăture Școlii Vinului, între orele 14:00 și 18:30, pentru a descoperi Vinul Moldovei.
Mai multe detalii și informații suplimentare despre Ziua Națională a Vinului vor fi disponibile pe pagina wineday.wineofmoldova.com și paginile de Faceboock https://www.facebook.com/wineofmoldova/?locale=ru_RU și Moldova Wine Day.